Cu cinci ani în urmă, Doinița Oancea a acuzat-o pe Lora că i-a furat iubitul – pe Ionuț Ghenu -, iar trecerea timpului nu a vindecat rănile încă deschise. Acesta este și motivul pentru care Lora a decis să reia scandalul cu ”rivala”, iar modalitatea pe care a ales-o este una… inedită.
Piesa ”Fii tu fata” ar transmite, prin versuri, un mesaj la adresa Doiniței Oancea. Lora spune că se gândise la o astfel de replică acidă de mai multă vreme, însă a reconsiderat. Dar promite, totuși, că replica va veni, la un moment dat.
„Aveam ideea de foarte mult timp. Totul a pornit de la un gând negativ, a pornit de la un diss (n.red. – insultă) pe care am vrut să-l dau unei femei, să-i dau o replică acidă prin muzică. Am făcut niște versuri foarte, foarte acide, dar apoi mi-am zis că nu e momentul, n-ar înțelege. La un moment dat, o să-i dau replica, pentru că e bine să spui adevărul”, a mărturisit Lora, conform libertatea.ro.
„Cred că faptele unui om și rezultatele muncii vorbesc foarte mult despre el, mai mult decât orice altă gură. Orice se poate specula. Mie mi s-a speculat viața și mi s-au pus lucruri în spate fără să le fi făcut. De aia e bine să-ți păstrezi calmul în situații de genul ăsta, să te abții, să nu dai oamenii în judecată. Asta a fost foarte greu, o perioadă, pentru mine, să nu dau în judecată pentru tot felul de defăimări”, a transmis Lora, conform sursei precizate mai sus.